Well..in primii doi ani de liceu mi-am facut un anturaj mai putin sanatos. Eram exact genul de persoana pe care acum nu ii suport. Chiar nu imi face placere sa-mi amintesc. Dar..totul a culminat cu o prostie pe care am facut-o,moment in care m-am trezit la realitate. Mi-am schimbat prietenii,stilul de viata..absolut tot. Am redevenit acel baiat cuminte care eram inainte de liceu. Mi-am dat seama ca..am facut o impresie foarte proasta in fata colegilor. Si..incet,incet..din clasa a 11-a..am inceput sa repar ce se mai putea.

As vrea sa spun ca cei care m-am ridicat de jos si m-au sters de praf sunt cei mai buni prieteni pe care nu ii voi uita niciodata, Cezar si Costica. Fara ei,nu eram ce sunt acum. Abia atunci,in clasa a 11-a am inceput sa ne cunoastem mai bine,insa in foarte scurt timp am devenit cei mai buni prieteni. Si acum,cand rememorez,realizez ca in jurul nostru,s-a format un grup foarte unit,noi trei fiind epicentrul.

Normal,in clasa aveam si persoane mai putin normale (ori erau tocilari, ori erau certati cu apa, ori erau..foarte prosti…nu am cunoscut niciodata oameni atat de prosti,dar despre asta o sa povestesc alta data) de care nu aveam nevoie in cercul nostru. Insa colegii au inceput sa se stranga in jurul nostru si am ajuns sa ne cunoastem foarte bine. Din ala dat la o parte,mereu evitat,am devenit epicentrul. Cand ieseam in oras nu aveam voie sa lipsim(vorbesc de noi trei,eu Costica si Cez),mereu punctul de intalnire era in fata blocului meu,mereu..totul se intampla in jurul nostru. De exemplu, o intamplare care m-a amuzat…stateam in fata clasei,vorbeam,radeam,etc..si eu ma duc si ma asez in ultima banca. Vine si Cez si Costica acolo,in spatele clasei..ori cu curu` pe geam,ori pe banca..stateau cu fata la mine. Vorbeam. In scurt timp, inca 4-5 colegi s-au strans in jurul meu. Si la un moment dat realizez ca eu stau in banca,si 6-7 oameni s-au strans in jurul meu. A fost o senzatie foarte ciudata,placuta. In acelasi moment, Ana (o colega care nu dadea 2 bani pe mine la inceput,dar..cunoscandu-ma,a inceput sa ma aprecieze…toata treaba fiind reciproca:) ) a izbucnit in ras (ras pe care nu cred ca o sa-l uit vreodata:) ),realizand acelasi lucru,ca toata lumea sta in jurul meu,de parca as fi un batran pe moarte )..

Ce voiam sa zic de la inceput e faptul ca..sunt foarte fericit ca am reusit sa arat adevarata mea fata,sa ma cunoasca toti asa cum sunt si..sa ma iubeasca. Sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt cu adevarat,fara sa trebuiasca sa ma prefac in vreun fel. E un sentiment..super. Ma simt implinit,cand stiu ca..am reusit sa-mi fac atat de multi prieteni,mai mult sau mai putin apropiati,dar care au fost langa mine,cand am avut nevoie. Insa..nimic nu ar mai fi fost asa fara Cez si Costica. Suna destul de..telenovelistic (exista cuvantul asta ??!)…dar asta e adevarul. Cum spun cei de la Vama Veche..tot ce-am eu frumos,frumos in viata mea..e pentru ca va am pe voooooi!!

Vreau sa le multumesc ca…au fost mereu acolo..si…o sa il plagiez pe Cezar,dar nu ma pot abtine sa nu o zic..FRIENDS WILL ALWAYS BE FRIENDS..

Eu am terminat profil real, mate-info. Nu stiu cati dintre voi cunoasteti sentimentul trait in prima ora de mate. Nu stiu de ce, cu profu` de mate mereu e o relatie mai…speciala. Toata lumea era nerabdatoare sa-l cunoasca. Desi sunase de ora, toata lumea vorbea cu toata lumea, iar voiosia din glasurile noastre se simtea de la o posta. Dar..se deschide usa clasei si intra..profu` de mate. Dupa prima ora, in care l-am vazut chiar razand, toti ne asteptam sa fie numai lapte si miere. Dar atunci nu stiam ca vreo doi ani nu-l vom mai vedea nici macar zambind. Pana in clasa a 8-a mi-a placut matematica,dar in urmatorii doi ani, au fost crancene orele de mate. Si nu o spun doar eu, ci si ceilalti colegi care mai si invatau, nu ca mine .

Din clasa a 11-a, foarte ciudat, s-a schimbat. Nu mai era bau-bau, nu mai era chiar asa, de speriat. A inceput chiar sa ne placa. Oricum, inca era un fenomen. Doi ani de zile nu l-am vazut nici macar O DATA sa inchida usa cand intra in clasa. Vorbea moldoveneste si dupa ce intra zicea “Inchide usa `ceea acolo..”, pe un ton morocanos, cu capul in pamant, numa nu impungea:). Tot timpul cand intra in clasa, nici nu ajungea la catedra, ca avea ceva de comentat “Da` ci tot atata ni hlizam pe-aici??”. Sau cand scotea pe cineva la tabla si nu stia, spunea “da` ci tot vinim asa, fara rost..de invatat, nu invatam..temele nu le scrim”. Dar asa, dur cum parea, ne-a devenit simpatic.

Cine ar fi crezut in clasa a 9-a ca va ajunge sa ne placa vreodata profu` de mate? Nimeni.. Si mai mult decat atat, cine ar fi crezut ca…ne va deveni dirginte. Da,intr-a 12-a ne-a fost dirig. Diriga a ajuns directoare, si ne-a preluat el. Un bombonel, nu altceva. O sa-mi fie tare dor de el…

Cu mai multe…amintiri..o sa revin in alt post. Daca acest post l-am dedicat profului de mate, urmatorul va fi dedicat colegilor…

Istoria mea in lumea asta, a blogurilor, a inceput acum 2-3  ani, cand am descoperit blogul lui groparu, foarte incantat fiind de povestile lui si mai ales de modul sau unic de a scrie. Apoi am descoperit blogroll-ul lui, si am inceput sa dau click-uri. Pana am ajuns la VisUrat, pe care ar trebui sa-l injur pentru noptile pe care le pierdeam citindu-i Serialele. Mergeam la scoala rupt de somn, pentru ca stateam pana la 3-4 si radeam singur in camera citind amintirile lui Sebi. Si de aici nu am mai plecat, ci am ramas un vizitator fidel. Trebuie sa marturisesc ca in general, citeam blogurile (la cele de mai sus se adauga cabral, arhi si tudor chirila pe care le vizitam zilnic cu sfintenie) la scoala. Da, la scoala, de pe telefon. Si nu in pauze, ci in timpul orelor. Mai ascuns, mai putin ascuns, in functie de profesor. Dar nu o data s-a intamplat sa pufnesc in ras in timpul orelor, chestie care putea sa ma coste destul de scump, mai ales la orele de mate. Dar povesti din liceu, intr-un alt post.

Asa. Revenind. Mi-a placut foarte mult felul in care groparu povestea o intamplare banala, reusind sa-ti starneasca rasul. Mi-au placut povestile lui Sebi care erau ca un drog, nu te puteai abtine sa nu citesti si urmatorul capitol si tot asa. Bineinteles, sunt si foarte amuzante. Fiind fan Vama, mi-a placut sa citesc gandurile lui Tudor. Am descoperit si un om extraordinar, Cabral. Arhi e…Arhi. Nu-l poti compara. E unic. Citind zilnic gandurile acestor oameni, vazand ce legaturi stranse s-au realizat intre proprietarii blogurilor, sa zic asa, si vizitatori, a inceput sa-mi surada ideea de a-mi face si eu un blog, unde sa scriu toate tampeniile care-mi trec prin cap. Insa asta nu va face pe voi tampiti .

Mi-ar placea sa fie un han al Ancutei aici, unde cei care vin sa preia, pe rand, rolul de narator. Adica nu doar eu sa povestesc lucruri mai mult sau mai putin interesante, ci si voi sa asterneti pe..tastatura orice aveti de spus. Sa discutam. Nu sunt prea talentat la scris. Am terminat mate-info, nu filologie. Dar sper sa reusesc sa creez o comunitate de..prieteni, nu de vizitatori. Bineinteles, asta va fi posibil numai cu ajutorul vostru.

 Mi-am amintit de un accident similar, din 2001, cand un copil (de aceeasi varsta cu cel de acum, 2 ani) a cazut intr-un put. Si cautand informatii despre acel accident, ghiciti cine intra in direct pe Antena 3? Exact salvatoarea de atunci, Oana Furnica. O copila de doar 18 ani pe-atunci, dupa 8 ore in care organele de interventie au muncit fara oprire, a avut curajul de a cobori in acel put, legata de mijloc, cu capul in jos, pentru a o salva pe micuta de doar 2 ani. Curajul i-a fost rasplatit, ea primind de la autoritatile comunei Voluntari o casa si fiind decorata de presedintele din acea vreme, Ion Iliescu.

Mai multe informatii, aici.

Este extraordinar gestul pe care l-a facut Oana si nu cred ca ar putea fi rasplatit in vreun fel. Cati dintre voi ar avea curajul sa faca acest lucru? Sa-ti risti viata, pentru a salva un copil pe care nu l-ai cunoscut. Eu cred ca foarte putini ar fi cei care, pusi in fata faptului, ar accepta. Insa Oana a facut acest gest pentru ca a avut un curaj extrordinar si pentru ca a vrut sa salveze o viata. Nu cred ca s-a gandit niciun moment la faptul ca ar putea fi recompensata; ar fi o prostie sa iti risti viata sperand ca vei fi recompensat. Faptul ca poti SALVA O VIATA cred ca iti da o forta si un curaj greu de oprit.

Eu o consider pe Oana un mare om. Da, OM. Cum zice cabral, un adevarat uman. Cred ca am putea invata fiecare cate ceva de la aceasta persoana cu un suflet extraordinar.

Daca voi reusi sa creez  (sa cream, de fapt..ca nu pot singur) aceasta comunitate, ma voi simti implinit. Implinit, asa cum m-am simtit implinit si cand am termintat liceul. Dar despre asta va voi povesti intr-un al post..

Mai sunt 4 zile . Cum pana cand? Pana la ziua mea. Fac 18 ani. Imi vin in minte, obsesiv, versurile celor de la Vama Veche.

“Am doar optispe ani,
Sunt nebun iubesc si nu am bani!
Nimeni nu-mi sta in drum,
Am soseaua mea doar cu-n singur sens ma va duce undeva

Bacu l-am luat usor,
Am copiat la mate si la sport.
Scoala s-a terminat,
Libertate frate, poate facultate, si viata de noapte
Visele mele
Se implinesc
Cit bat din palme sau cit clipesc!
Respir iubire,
Mananc iubire,
Va dau la toti si va molipsesc.
Nimic in lume
Nu ma opreste
Sa urlu tare SUNT FERICIT!!!
Nu-mi strigati ce sa fac,
Fiindca timpu-I un ac
Iara noi suntem ata din el!

Lume cat te iubesc!
Sufletul mi-e bomba explodez!
Vise in mii de parti,
Vi le fac cadou, implinitile voi, visul meu il traiesc chiar acum…

Vama Veche – 18 ani

Fragmentele scrise cu bold exprima foarte bine starea mea de spirit, arata exact ce e in sufletul meu. Chiar asa..nimic in lume nu ma opreste sa urlu tare…SUNT FERICIIIIIT !!